Tot mi se spunea că totul ţine de mine, că
dragostea nu vine decât dacă o las să intre. Niciodată nu am ştiut să ascult cu
adevărat, pentru că ştiu, sunt o încăpăţânată care mereu a avut de pierdut că nu a
ascultat, dar măcar mă pot mândri cu experienţa. Şi da, cred că m-am ars din nou. Cum? Pur şi simplu mi-a intrat în
cap că-mi place de cineva. Iar acum vine întrebarea “oare chiar mi-a plăcut de
el?” Clar da!
Ceea ce nu ştiu exact este de m-am îndrăgostit sau doar a fost
totul în capul meu. Ştiu că într-o zi am zis “Gata, mă îndrăgostesc!” şi apoi
“L-am văzut, mi-a plăcut! Ce rămâne de făcut?” ei bine, am încercat să rămân
calmă şi raţională. Nu am putut, am fost atât de impulvisa şi am făcut tot ceea
ce nu am vrut să fac - să mă îndrăgostesc. Iar când am realizat acest lucru
mi-a fost atât de frică să nu se intensifice sentimentele încât... Ghici ce? Am
renunţat la el!
Am realizat că este frumos, este bine să fii îndrăgostit, căci sunt o sumedenie de sentimente ce te
învăluiesc, sentimente ce-ţi dau o stare de bine, dar mai ştiu că, odată cu ele
mai apar şi altele nu chiar atât de plăcute care CICĂ te fac mai puternic. Ce
să zic... Nu mulţumesc! Nu încă... mai am o viaţă de trăit şi asta nu e tot!
Acum că am împărtăşit cu tine, dragă
cititorule, gândurile mele, ţin să-ţi dau şi un sfat pe care niciodată nu l-am
ascultat pe deplin: AI GRIJĂ CE-ŢI DOREŞTI CĂ S-AR PUTEA SĂ ŢI SE ÎNDEPLINEASCĂ!
