Deseori
mă întreb dacă aşa a fost să fie sau am lucrat intens la realizarea unui lucru.
Nu mi-am dat seama niciodată de asta. E ciudat sau nu, pot spune că toate
lucrurile importante au început când mai puţin mă aşteptam, lucrurile frumoase
au apărut când nici nu credeam că or să apară vreodată. Nu zic că-mi pare rău,
pentru că nu e aşa. Am început să merg pe deviza “Trăieşte acum pentru viitor”
– “acum” e momentul vorbirii, este dulcele prezent care continuă să mă suprinda
tot mai mult pe zi ce trece. Nu încerc să mă amăgesc că mâine va fi bine dacă
azi nu e. Lucrurile prost făcute, evenimentele eşuate şi alte situaţii pe
fundal negru se rezolvă într-o oarecare măsură, însă niciodată nu se uit –
rămân gravate o viaţă întrega şi ori de câte ori încerci să le uiţi reapar
semnele acestora. Dar zic să ne axăm mai mult pe frumosul vieţii, pe raza aia
de soare care-ţi luminează niţel viaţa. E bine, aşa-i?
Poate
crezi că-s doar filosofii, că de, ce poate vorbi “un copil de douăzeci de ani”
despre viaţă? Ei bine pot spune ca-n anii aceştia am trăit şi am experimentat
mai mult decât unul de trezeci şi ceva de ani - dar nu generalizez, doar mai
mult decât unii care habar nu au anumite lucruri despre viaţa, care nu că habar
nu au cum e să... şi nici măcar nu au curaj să viseze...
Sfatul
lion: ia şi trăieşte-ţi viaţa acum cât mai poţi ca mâine, mâine va fi mai rău!
Eu zic
că ar trebui cu toţii să nu mai fim atât de fixişti şi uneori, când ne permite
situaţia, să lăsăm lucrurile să decurgă de la sine, să nu mai calculam tot că
nu rămânem decât cu scumpa dezamăgire şi cu un gust amar.
