Uşor sau... prea uşor?

Deseori mă întreb dacă aşa a fost să fie sau am lucrat intens la realizarea unui lucru. Nu mi-am dat seama niciodată de asta. E ciudat sau nu, pot spune că toate lucrurile importante au început când mai puţin mă aşteptam, lucrurile frumoase au apărut când nici nu credeam că or să apară vreodată. Nu zic că-mi pare rău, pentru că nu e aşa. Am început să merg pe deviza “Trăieşte acum pentru viitor” – “acum” e momentul vorbirii, este dulcele prezent care continuă să mă suprinda tot mai mult pe zi ce trece. Nu încerc să mă amăgesc că mâine va fi bine dacă azi nu e. Lucrurile prost făcute, evenimentele eşuate şi alte situaţii pe fundal negru se rezolvă într-o oarecare măsură, însă niciodată nu se uit – rămân gravate o viaţă întrega şi ori de câte ori încerci să le uiţi reapar semnele acestora. Dar zic să ne axăm mai mult pe frumosul vieţii, pe raza aia de soare care-ţi luminează niţel viaţa. E bine, aşa-i?

Poate crezi că-s doar filosofii, că de, ce poate vorbi “un copil de douăzeci de ani” despre viaţă? Ei bine pot spune ca-n anii aceştia am trăit şi am experimentat mai mult decât unul de trezeci şi ceva de ani - dar nu generalizez, doar mai mult decât unii care habar nu au anumite lucruri despre viaţa, care nu că habar nu au cum e să... şi nici măcar nu au curaj să viseze...

Sfatul lion: ia şi trăieşte-ţi viaţa acum cât mai poţi ca mâine, mâine va fi mai rău!

Eu zic că ar trebui cu toţii să nu mai fim atât de fixişti şi uneori, când ne permite situaţia, să lăsăm lucrurile să decurgă de la sine, să nu mai calculam tot că nu rămânem decât cu scumpa dezamăgire şi cu un gust amar.

!

Traieste acum pentru viitor

Cred că te-ai gândit la asta şi nu o dată, ci chiar de mai multe ori; cum vrei să arate viaţa ta când poţi spune cu zâmbetul pe buze: "DA, asta e viaţa la care am visat!". Eu am evitat toată viaţa să mă gândesc la acest aspect ce mi se părea că nu-şi are locul încă. Viaţa mi se părea prea scurtă pentru a-mi face planuri de viitor care întotdeauna mi se pare atââât, dar atââât de îndepărtat. Şi dacă te întrebi de-mi pare rău că nu m-am concentrat la a-mi face planuri pentru marele viitor, răspunsul este nu. De ce? pentru că nu vreau să-mi fac planu’ că tiganu’ şi apoi să rămân marcată pe viaţă că nu am fost în stare să-mi pun în aplicare două gânduri

Ceea ce pot spune este că am ajuns astăzi să pot zice, fără a sta pe gânduri, că da, îmi place viaţa pe care o am! Şi nu pentru că aşa mi-am imaginat-o, ci pentru că pur şi simplu mă caracterizează. Fac ceea ce simt, când vreau să zic ceva, zic, am o familie care-mi e alături, un grup patzeskin cu care experimentez frumosul, am puţini prieteni ce-i drept, dar mai bine puţini şi buni, decât mulţi şi... falşi, iar unii chiar îmi sunt alături de o viaţă (acum ar fi cazul să se simtă). Ah, nu că evit în a vorbi despre viaţa sentimentală, însă la cei douăzeci de ani ai mei, sincer, nu mi se pare o prioritate. Important este să am cu cine împărtăşi toate momentele frumoase... cele rele, să fim sinceri, nu-s de împărtăşit, nu sunt chiar aşa de sadică. Anyway, noi să fim sănătoşi că boala vine!

Tu te gândeşti des la ce va urma, sau îţi vezi "liniştit" de viaţă?

Iubirea de foame nu ţine!

Tot mi se spunea că totul ţine de mine, că dragostea nu vine decât dacă o las să intre. Niciodată nu am ştiut să ascult cu adevărat, pentru că ştiu, sunt o încăpăţânată care mereu a avut de pierdut  că nu a ascultat, dar măcar mă pot mândri cu experienţa. Şi da, cred că m-am ars din nou. Cum? Pur şi simplu mi-a intrat în cap că-mi place de cineva. Iar acum vine întrebarea “oare chiar mi-a plăcut de el?” Clar da! 

Ceea ce nu ştiu exact este de m-am îndrăgostit sau doar a fost totul în capul meu. Ştiu că într-o zi am zis “Gata, mă îndrăgostesc!” şi apoi “L-am văzut, mi-a plăcut! Ce rămâne de făcut?” ei bine, am încercat să rămân calmă şi raţională. Nu am putut, am fost atât de impulvisa şi am făcut tot ceea ce nu am vrut să fac - să mă îndrăgostesc. Iar când am realizat acest lucru mi-a fost atât de frică să nu se intensifice sentimentele încât... Ghici ce? Am renunţat la el! 

Am realizat că este frumos, este bine să fii îndrăgostit, căci sunt o sumedenie de sentimente ce te învăluiesc, sentimente ce-ţi dau o stare de bine, dar mai ştiu că, odată cu ele mai apar şi altele nu chiar atât de plăcute care CICĂ te fac mai puternic. Ce să zic... Nu mulţumesc! Nu încă... mai am o viaţă de trăit şi asta nu e tot!

Acum că am împărtăşit cu tine, dragă cititorule, gândurile mele, ţin să-ţi dau şi un sfat pe care niciodată nu l-am ascultat pe deplin: AI GRIJĂ CE-ŢI DOREŞTI CĂ S-AR PUTEA SĂ ŢI SE ÎNDEPLINEASCĂ!

Sursa foto: flickr.com

Dimineţi cu aromă de cafea

Se aude că prin vis ceva. Sunetul se intensifică... ţi se pare din ce în ce mai cunoscut însă nu vrei să realizezi că-ţi este alarma, nu! Continui să o ignori. În mod insistent se repetă şi tot aşa până ce începi să cauţi sursa pentru a elimina sunetul groaznic. Este ora 8 a.m. – ora să te trezeşti... după ce ai reuşit să-ţi găseşti telefonul, cu ochii închişi, desigur, şi să opreşti alarma, te ridici curentată şi te aşezi în a doua secundă înapoi cu capul pe pernă. E doar un vis, un vis urât!.. adormind în secundă a doua după ce-ai pus capul pe pernă ai avut timp destul să apuci chiar să şi visezi, iar sunetul reapare. Cineva insistă să mă trezesc. Bineee! Am înţeles! (spun eu) Mă trezesc, încet, dar sigur, încerc din răsputeri să-mi ţin ochii deschişi şi o fac. 

Cobor din pat fără nicio destinaţie concretă. Mă uit în stânga cineva doarme, în dreapta – doarme! Of! Ies pe hol şi am impresia că joc în Supernatural. Tricouri largi, pantaloni scurţi, slapi, par ciufulit – parcă sunt nişte zombii toţi hipnotizaţi ce se îndreaptă cu ceva în mâna spre bucătărie. Eu nu fac excepţie, la fel de hipnotizată mă îndrept tot spre bucătărie. Deschid uşa şi buf! Un miros intens de cafea mă învăluie! Toate feţele palide se îndreptau spre bucătărie, pentru a-şi prepara cafeaua! Două minute îţi ajung să te trezeşti doar cu ajutorul mirosului, dar gustul cafelei tale este de nedescris! Este cel mai dulce, aromat şi plăcut gust care te învăluie într-o aură de fericire şi poţi spune – da, trăiesc!

Tu ţi-ai băut cafeaua astăzi?

Sursa foto: worldhealth.net

P.S. E doar o dimineaţă obişnuită în cămin...

Viaţa cu ceva în +

Ajunsesem la vârsta de 19 ani şi opt luni şi viaţa mea decurgea conform voinţei sorţii, aşa gândeam în acel moment. Aveam impresia că nu este nimic în plus de făcut decât să mă conformez şi să-mi urmez cursul vieţii. Şi, într-adevăr soarta îşi are o bună parte în această ecuaţie, nu pot nega acest lucru, ceea ce nu-mi puteam da seama era ca eu aduceam un aport destul de mare realizarea lucrurilor şi e firesc ce-i drept, căci eu sunt stăpâna pe faptele mele. Ei bine se pare că mi-a trebuit cam mult timp să realizez acest lucru, dar, niciodată nu e prea târziu. Toate lucrurile bune cu care m-am întâlnit pe parcursul acestor ani şi toate persoanele cu care am relaţionat m-au ajutat să mă maturizez, să privesc viaţa dintr-o altă prismă.

Studentă în anul I la Comunicare îmi vedeam într-un mod normal de facultate, însă nu prea simţeam acest lucru, nu simţeam că-s stundeta pentru că viaţa mea era una limitată şi desigur şi gandirea-mi era. Tot ceea ce facem înainte era limitat, nu puteam să privesc mai departe, să privesc lucrurile din altă prisma. De ce? Acest lucru este cert, pentru că nu eram înconjurată de persoanele portrivite, eram inconjutata în proporţie de 70% de persoane prea banale, ce-şi limitau modul de viaţă “undeva sunt nivelul mării” după cum spunea un bun profesor de-al meu. Dar toate lucrurile urâte, ca şi cele frumoase de altfel au un început şi desigur şi un final.

 Lucrurile urâte s-au sfârşit, bine, nu de tot dar în principiu majoritatea, iar începutul... începutul? Începutul a fost atunci când m-am mutat în cămin! Eram foarte entuziasmată de acest lucru, nu petru că ştiam ce se va întâmpla în viitorul apropiat ci doar pentru că era un nou început. Eram şi puţin speriată.

Nu pot descrie ce emoţii s-au năpustit asupra mea când mi-am întâlnit pentru prima oară colegele de cameră... era întuneric în cameră, fiecare era în patul ei văzându-şi în linişte de treabă. Aş vrea să continui în a povesti în detaliu continuarea serii, dar emoţiile m-au îmbătat de am ajuns să am un blackout... cred că le-am întrebat de vreo trei ori cum le cheamă, nu că nu le reţineam numele, ci pentru că le încurcam, iar cea mai mare problemă, cu care m-am confruntat o bună perioadă erau gemenele mele dragi – Anca (dreapta jos) şi Dana (stânga sus); îmi pare rău fetelor!

Prietenă foarte bună şi colega la facultate cu ele era Ana (stânga jos), un trio de invidiat la care am ajuns să ţin foarte mult într-un timp foarte scurt, lucru care nu mi s-a mai întâmplat până acum. Dar să nu o uit pe Alina, şi ea, ca şi fetele masterandă, însă ea e în anul II la Probaţiuni; Anca, Dana şi Ana sunt în anul I la master la Publicitate. Nu ştiu cum am reuşit să mă apropii atât de tare de ele, nu ştiu cum de au reuşit ele să mă facă să mă deschid faţă de ele. Stau deseori şi mă gândesc şi nu-mi găsesc decât un singur răspuns plauzibil – văd în ele ceea ce aş vrea să fiu eu peste câţiva ani... să încep să le descriu mi-ar mai trebui vreo trei pagini de fiecare, aş putea scrie chiar un roman în câteva volume şi nu, nu exagerez, iar prin asta am spus tot! Vreau să ajung la vârsta lor şi să fac măcar o parte din lucrurile pe care le-au făcut ele până în momentul ăsta, să ajung ca ele pe jumătate măcar dacă nu pe deplin...

Ţin minte cu stăteam cuminte pe patul meu, sus, văzându-mi de treabă, nu prea vorbeam la început, că de, ele se ştiau de trei ani eu eram intrusa pe care o urau de înainte de a ajunge în cameră (mi-au mărturisit într-o seară chiar ele), când numai ce aud o expresie fix de-a mea, de care eram 100% convinsă că nu o mai foloseşte nimeni, serios! M-am oprit din ceea ce făceam, mi-am întors privirea către Anca şi am rămas stană... Muzica? Pe buneee?! Ascultă acesi gen de muzică pe care îl ascult eu, un playlist întreg. Am fost foarte plăcut surprinsă când am văzut că piesele mele preferate sunt şi preferatele lor. Daa, ce mai avem în comun? Well, cu siguranţă ne place la toate patru la fel de mult să ne trăim viaţa într-un mod “alert”. Am observat că toate trei mergem pe principiul “Decât să-mi pară rău de un lucru pe care nu l-am făcut, mai bine să-mi pară rău de un lucru pe care l-am făcut” deşi asta nu se întâmplă... cred că nu am zis o dată măcar “Ce rău îmi pare că nu am făcut asta de la început” sau mai ştiu eu ce.

În fine, pot spune că fiecare ieşire cu ele, e de neuitat, sunt foarte mândră că sunt prietenă cu vice-presedinta ESN (Erasmus Student Network) – Ana B., directorul Relaţiilor Publice – Anca O. şi cu coordonator local Social Erasmus  – Dana O. Deşi nu sunt membru ESN, fetele m-au făcut să mă simt ca şi cum aş face parte din organizaţie, fiecare petrecere e mai bună decât ultima, fiecare clipă petrecută alături de ele e clar – de neuitat! Vă mulţumesc mult!... Cât despre finalul poveştii... finalul va fi EPIC.

TO BE CONTINUED...

Surse foto: arhiva personala

P.S. Am stat mult să mă gândesc cu ce aş putea să închei postul... nu mi-a venit doar o singură variantă în cap ci zeci, zeci de piese reprezentative, dar asta... 

How to win friends and influence people

After I’ve been reading the book “How to win friends and influence people “, my first speciality book, I could say that I became more rich, intelectualy talking. The author - Dale Carnegie published the book in 1937 and became the best selling book ever published. It was sold in over 15 million copies world-wide, because the book was translated into almost every known written language. Each generation has discovered it anew and has found it relevant. That survey revealed that health is the prime interest of adults and that their second interest is people; how to understand and get along with people; how to make people like you; and how to win others to your way of thinking. In order to get the most out of this book, I could say that develops a deep, driving desire to master the principles of human relations. Learning to relate to people in the ways Carnegie instructs will help you personally as well as professionally. This book is a classic because Carnegie teaches timeless truths in timeless ways. You can find out thru several ways how to handle people, to make people like you or to win your people in your way of thinking. In conclusion after I’ve read this book and after I found out that important thinks I’ll repect that piece of advice in witch the author said to read this book once at mounth to be able to win friends and influence people.

ACUM ŞTIU - Nicolae Steinhardt

"Când un om reuşeşte să facă ceva ce i-a solicitat mult efort, în el începe să lucreze trufia. Cel ce slăbeşte, se uită cu dispreţ la graşi, iar cel ce s-a lăsat de fumat răsuceşte nasul dispreţuitor când altul se bălăceşte, încă, în viciul lui. Dacă unul îşi reprimă cu sârg sexualitatea, se uită cu dispreţ şi cu trufie către păcătosul care se căzneşte să scape de păcat, dar instinctul i-o ia înainte! Ceea ce reuşim, ne poate spurca mai ceva decât păcatul însuşi. Ceea ce obţinem se poate să ne dea peste cap reperele emoţionale în aşa manieră, încât ne umple sufletul de venin. Banii care vin spre noi ne pot face aroganţi şi zgârciţi, cum succesul ne poate răsturna în abisul înfricoşător al patimilor sufleteşti. Drumul către iubire se îngustează când ne uităm spre ceilalţi de la înălţimea vulturilor aflaţi în zbor. Blândeţea inimii se usucă pe vrej de dispreţ, ură şi trufie, dacă sufletul nu e pregătit să primească reuşita cu modestia şi graţia unei flori. Tot ce reuşim pentru noi şi ne aduce energie e menit a se întoarce către aceia care încă se zbat în suferinţă şi-n păcat. Ochii noştri nu sunt concepuţi pentru dispreţ, ci pentru a exprima cu ei chipul iubirii ce se căzneşte să iasă din sufletele noastre. Succesele nu ne sunt date spre a ne înfoia în pene, ca în mantiile statuilor, ci pentru a le transforma în dragoste, în dezvoltare şi în dăruire pentru cei din jur. Dacă reprimi foamea în timp ce posteşti, foamea se va face tot mai mare. Mintea ta o să viseze mâncăruri gustoase şi alese, o să simtă mirosurile cele mai apetisante chiar şi în somn, pentru ca în ziua următoare, înnebunită de frustrare, să compenseze lipsa ei printr-un dispreţ sfidător faţă de cel ce nu posteşte. Atunci, postul devine prilej de trufie, de exprimare a orgoliului şi a izbânzii trufaşe asupra poftelor. Dar, dincolo de orice, trufia rămâne trufie, iar sentimentul frustrării o confirmă.

Dacă ai reuşit în viaţă, nu te agăţa de nereuşitele altuia, pentru a nu trezi în tine viermele aprig al orgoliului şi patima înfumurării. Reuşita e energia iubirii şi a capacităţii tale de acceptare a vieţii, dar ea nu rămâne nemişcată, nu e ca un munte sau ca un ocean. Îngâmfarea şi trufia reuşitei te coboară, încetul cu încetul de pe soclul tău, căci ele desenează pe cerul vieţii tale evenimente specifice lor. Slăbeşte, bucură-te şi taci! Lasă-te de fumat, bucură-te şi taci!
 

Curăţă ograda ta, bucură-te de curăţenie şi lasă gunoiul vecinului acolo unde vecinul însuşi l-a pus. Căci între vecin şi gunoiul din curte există o relaţie ascunsă, nişte emoţii pe care nu le cunoşti, sentimente pe care nu le vei bănui vreodată şi cauze ce vor rămâne, poate, pentru totdeauna ascunse minţii şi inimii tale. Între omul gras şi grăsimea lui există o relaţie ascunsă. O înţelegere. Un secret. Un sentiment neînţeles. O emoţie neconsumată. O dragoste respinsă. Grăsimea este profesorul grasului. Viciul este profesorul viciosului. Şi în viaţa noastră nu există profesori mai severi decât viciile şi incapacităţile noastre."